Project Description


Relatia dintre budism si psihoterapie (mai specific chiar psihanaliza) este deja o tema destul de intalnita in literatura de specialitate. Fiind doua lecturi care imi acapareaza timpul in mod evident am incercat sa inteleg de unde ideea ca cele doua ar avea un teren comun sau mai simplu spus, de ce apar cele doua domenii de reflectie si practica impreuna. Daca budismul contine o complicata psihologie a starilor psihice, de la cele mai simple la cele mai complicate, poate ca de fapt, corespondentul occidental pe acest segment ar fi psihoterapia si nu filosofia sau religia, intrucat niciuna dintre cele doua nu au dezvoltat sisteme mai profunde de intelegere emotional-psihica.
Unul dintre enunturile care socheaza o minte ne-orientala este acela ca totul este o iluzie. Intelegerea mea fata de aceasta expresie este urmatoarea: totul este o iluzie pentru ca intre momentul perceptiei pure si cunoastere intervine mintea si aparatul logic de intelegere a ceea ce a fost perceput. Astfel perceptia realitatii intr-o modalitate non-conceptuala este falsificata. De retinut ca pentru budism cunoasterea non-conceptuala (ne-duala) este o cunoastere profunda, mai profunda decat gandirea obisnuita. Din acest motiv a crede ceea ce vezi se transforma intr-o iluzie pentru ca de fapt vezi ceea ce iti spune mintea ca vezi, o minte impregnata de judecati de valoare (morale, etice, politice, culturale,economice, etc). Adica vezi ceea ce-ti spune sistemul social, politic, economic, moral ca trebuie sa vezi (oricine se fereste sa iasa din norma) iar aceasta, spun budisti, nu poate fi cunoasterea adevarata a realitatii.
Ideea aceasta insa este usor de regasit in gandirea terapeutica, cel putin cea cu specific psihanalitic. Stim cum certitudine ca sunt situatii cand interpretarile pe care noi le dam realitatii ne conduc inspre anumite emotii care nu sunt tocmai pozitive. Scolile psihanalitice subliniza mai mult sau mai putin – insa mereu acorda un loc important fantasmei. De aceea atunci cand ascultam despre trecutul pacientilor nostri noi nu ne asteptam sa primim o copie fidela despre ceea ce s-a intamplat. Cercetarile asupra memoriei ne arata ca acest lucru nici nu prea ar fi posibil; memoria este in miscare, ca intreg aparatul psihic. Stim insa ca ceea ce vom auzi este varianta persoanei din fata noastra iar aceasta varianta este singura care ne intereseaza pentru ca este, la momentul cand o auzim, cea valabila. In interiorul acesteia puteti fi siguri ca sunt si elemente la care mintea povestitorului a participat mai mult decat realitatea. Iar psihoterapia, printre altele are tocmai rolul de a epura putin mintea de aceste fantasme, de a aduce constientizarea lor pentru ca in felul acesta sa putem distinge cu mai multa usurinta ceea ce este fantasmatic de ceea ce este real. Un nivel superior de intelegere vine din oferirea de catre terapeut a unor scenarii diferite asupra lucrurilor care s-au intamplat in trecut prin aceea ca, descoperind mai multe variante ne putem distinge pe noi insine de propria minte, minte care ar mai putea gasi o multitudine de asemenea scenarii care sunt posibile atunci cand memoria nu mai poate acoperi realitatea trecuta. Si astfel ne intoarcem la budism care spune ca “in spatele” lucrurilor pe care le gandim se afla o realitate a noastra – Realitatea Ultima – care ne arata cum suntem in profunzime.
Pentru budisti a percepe corect realitatea, fara interpretari, presupune un efort persistent, un antrenament greu si de lunga durata, adesea o viata. Psihoterapia psihanalitica necesita pentru dezvoltarea ei “completa” o durata de mai multi ani. Si am spus completa intre ghilimele pentru ca acei ani de psihoterapie aduc cu sine, printre altele, modalitati de a face fata emotiilor, modalitati pe care speram ca oamenii care au trecut printr-o psihoterapie le vor folosi pe intreg parcursul vietii lor, le vor dezvolta sau rafina sau isi vor da voie sa-si descopere altele care sa li se le potriveasca mai bine. Inceputul va fi fost facut.