Project Description

A fost si este credinta mea ca daca am reusi sa-i acordam celuilalt putina atentie lucrurile, la nivel macro, in orice domeniu, se vor schimba. Obisnuim mai degraba sa ne plangem de ceea ce se intampla in jurul nostru decat sa modificam prin ceea ce suntem si facem. Intentionez deci descrierea unui comportament individual cu majore efecte socio. Desigur nu este prea clar ca inseamna a acorda atentie celuilalt si tocmai de aceea as dori sa detaliez putin gandul acesta, inspirat fiind de scrierile lui Erich Fromm.
A-i acorda putina atentie celuilalt inseamna intr-o anumita masura a avea grija de el. Fromm pune accentul pe o grija activa adica pe a face ceva fata de obiectul apreciat iar prin ceea ce faci ii arati grija pe care i-o porti. Prototipul pentru acest tip de grija este ingrijirea materna, comportamentul grijuliu al mamei fata de copilul ei. Evident, in social acest comportament nu poate fi intru totul preluat insa avand in minte aceasta radacina putem intelege putin mai bine despre ce este vorba. Cred ca as putea da o infinitate de contra-exemple: modul in care stam la o coada (indiferent de ce se vinde!!!), modul in care mergem pe strada, modul in care ne adresam unul altuia. Sunt comportamente extrem de mici care fac extrem de mult pentru ca pun in evidenta un substrat destul de instabil. Din punctul meu de vedere a avea grija de celalalt ar putea insemna ca atunci cand stam la o coada ar fi ceva sa nu ne ingramadim in spatele celuilalt atat de mult incat sa ne simta respiratia ci sa-i putem acorda un spatiu de bun-simt; atunci cand mergem pe strada ar fi ceva sa fim suficient de atenti sa nu lovim pe cineva cu un umar sau cot iar atunci cand ne adresam altei persoane cred ca salutul – oricare ar fi el – nu este un lucru atat de greu de pronuntat (si nu acel prea des “da si mie”). Grija cred ca inseamna asemenea comportamente civilizate de baza iar inexistenta lor este ceea ce avem prilejul sa observam zilnic.
A-i acorda putina atentie celuilalt ar inseamna un act de responsabilitate fata de nevoile lui psihice. Asa cum spune si Fromm, responsabilitatea inteleasa ca act voluntar si nu ca impunere. Cred ca suntem destul de departe de acest deziderat – nu ca am fi mai aproape de a avea grija – si spun acest lucru pentru ca in mintea mea responsabilitatea pentru nevoile celuilalt inseamna un grad de maturizare emotionala destul de inalt, suficient de inalt incat propriile mele nevoi sa le pot lasa pe moment oarecum deoparte. Vreau sa te ajut chiar daca nu vad nici o rasplata pe moment pentru ajutorul meu. De asemenea cred ca rasplata ar fi probabil cu mult mai mare decat o multumire personala trecatoare, si anume amenajarea unui spatiu in care poti trai recunoscand propriile nevoi si pe cele ale altora.
A putea acorda atentie are legatura cu respectul. Fromm ne spune – “respectul inseamna preocuparea ca celalata persoana sa se dezvolte si sa se desfasoare pe caile sale proprii”. Esential si superior in acelasi timp. Desigur, cale aceasta este interzisa tuturor acelora care nu pot gasi propria lor cale de dezvoltare pentru ca nu poti intelege calea altuia decat atunci cand o stii pe-a ta mai bine. Lucruri stiute, repetate de-atatea ori incat sunt, parca, goale de sens! Si totusi…modalitatea aceasta de a-ti trai viata exista, functioneaza chiar in societatea noastra, e-adevarat pe la colturi dar poate functiona.
Fiecare dintre noi are nevoie sa cunoasca modul in care, la nivel psihic, functioneaza. Faptul ca acest lucru nu este recunoscut deschis mi se pare irelevant cu atat mai mult cu cat oamenii de-abia asteapta sa se deschida, sa se arate asa cum sunt si sa se traiasca mai mult. E o preocupare constanta si as zice, naturala pentru propria persoana insa atunci cand preocuparea pentru propria persoana poate fi mutata pe o alta persoana, atunci cand poti fi curios cum este celalalt, profund, si de ce este intr-un anumit fel – o constiinta psihologica? – se intampla ceva minunat. Cunoasterea proprie se potenteaza prin cunoasterea celuilalt chiar daca initial trebuie sa trecem printr-o perioada de auto-cunoasterea exclusiva. Apare si intrebarea al carei raspuns nu este niciodata simplu: pe cine privim in celalalt? Cu alte cuvinte a putea acorda atentie celuilalt inseamna a manifesta o anumita curiozitate inspre a-l cunoaste asa cum este, nicicum altcumva.
Stiu ca enumerand aceste aspecte le-am dat un alt titlu decat cel dat de Fromm. Pentru el, ele fac parte din iubire, pentru mine, din atentia fata de tine si fata de celalalt (evident nu e nici o contrazicere ci doar o re-formulare personala). Concluzia nu este greu de tras: traim intr-o societata haotica pentru ca acest haos ne apartine, in cel mai personal si in cel mai profund mod. Nu putem avea grija, nu-i putem respecta si nu simtim responsabilitatea fata de nevoile psihice ale altora, nu-i putem cunoaste daca ne fentam pe noi, lasandu-ne pur si simplu de-o parte. Travaliul psihic propriu este o conditie indispensabila pentru a-l putea simti pe cel de langa noi.